SETEA
În ajutorul satelor izolate pentru
a găsi cea mai preţioasă resursă
a găsi cea mai preţioasă resursă
DE CLAIRE SANDER
FOTO: SOCIETATEA PILGRIM
Înainte de răsăritulsoarelui, un boşiman, Ju’hoansi, îşi părăseşte satul aflat într-o regiune îndepărtată din Deşertul Kalahari, undeva în Namibia – sau poate în Botswana? Pentru el nu prea contează; oricum e departe de civilizaţie. Pentru el important e supravieţuirea.
Boşimanul scrutează deşertul uscat şi crăpat de secetă. Când priveşte în zare, faţa I se încreţeşte toată, oglindind parcă pământul arid. Deşi încă tânăr - nu are mult peste 30 de ani – pentru majoritatea oamenilor ar fi imposibil să-i ghicească vârsta din cauza trăsăturilor ridate.
Soarele începe să urce la orizont, iar boşimanul se apleacă să rupă un fir de iarbă. Îl duce la gură şi-l trece peste buzele arse de sete, sorbind roua preţioasă. Este prima picătură de apă băută după multe ore şi ultima pe care o va bea pentru mult timp de acum înainte.
În fiecare zi el şi oamenii din tribul său supravieţuiesc cu doar 200 ml de apă de persoană. Aici nu există magazine de unde să o cumperi. În schimb, căutarea apei potabile, poate lua proporţii epice, presupunând ore întregi de mers prin deşertul nemilos, pentru a găsi câţiva mililitri de lichid.
Pe boşimani lipsa apei îi face să preţuiască şi să bea fiecare picătură găsită. Nu există apă disponibilă pentru baie, iar igiena personala este inexistentă. Sănătatea are de suferit. Îngrijirile medicale sunt mult îngreunate. Chiar şi pregătirea hranei reprezintă o adevărată încercare.
Timp de 10 ani, un om şi-a făcut o misiune din a scoate la suprafaţă această resursă ascunsă. Sebastian Ţîrţîrău, fondatorul Societăţii Pilgrim pentru Educaţie şi Combaterea Sărăciei, a atacat problema sărăciei crunte cu care se confruntă unele din cele mai isolate triburi din lume. Activitatea lui s-a desfăşurat în Africa, Arctica şi Amazon, locuri unde condiţiile sunt extrem de dure şi în care majoritatea oamenilor nici nu ştiu că există fiinţe umane.
Ţîrţîrău a fost atras de acestă misiune datorită încercărilor prin care a trebuit el însuşi să treacă în România, în timpul dictaturii comuniste. După ce fratele său a părăsit illegal ţara, el a fost aruncat într-un fel de “închisoare politică”, timp de 18 luni. După luni de zile în care a îndurat bătaia, Ţîrţîrău a ieşit de acolo cu o nouă menire, aceea de a schimba ceva în lume. Şi s-a îndreptat către cei mai deznădăjduiţi oameni de pe planetă.
“Eu merg în cele mai îndepărtate locuri din lume, găsesc cei mai sărmani oameni şi văd cum îi pot ajuta” spune el.
Pentru boşimani, Ţîrţîrău a instalat mai bine de un deceniu, în satele lor din deşert, pompe de apă bazate pe energia solară şi rezervoare de apă de 1.500 galoane. De când a început a instalat, după cum spune chiar el, 75 de astfel de sisteme, ce deservesc 186 de comunităţi locale.
Datorită pompelor şi rezervoarelor instalate, oamenii pot să-şi facă grădini, să cultive plante, fapt ce le-a îmbunătăţit substanţial viaţa. Toate acestea realizate cu preţul a 3.000 – 4.000 de dolari pe sistem.
Ţîrţîrău a trebuit să se adapteze din mers pentru a găsi cel mai eficient mod de a-i ajuta pe boşimani. După ce primele pompe au fost instalate, elefanţii au simţit apa şi s-au apropiat. Când însă au dat peste o maşinărie în loc de apă, s-au înfuriat şi au distrus complet sistemul. Ţîrţîrău, împreună cu oamenii din grupul său, au încercat să protejeze pompele înconjurându-le cu un morman de cauciucuri, legate între ele cu lanţuri, dar elefanţii au rupt lanţurile şi au călcat pompele în picioare. „I-am găsit jucând fotbal în deşert cu acele cauciucuri” spune el. „Boşimanii nu vor să le facă niciun rău elefanţilor, aşa că, uneori, a trebuit să construim mici eleştee pentru ei, ca să ne lase în pace”.
Cealaltă soluţie? Ziduri.
„Ridicăm ziduri înalte” spune Ţîrţîrău. E incredibil cât de lungi sunt aceste ziduri, însă în interiorul lor putem amenaja grădini”.
„S-a dovedit a fi un mare noroc” spune el. „Până la urmă înveţi să iei totul în considerare atunci când faci planuri, pentru că totul se leagă.”
În ciuda eforturilor sale de a-i ajuta pe boşimani, nevoia de apă potabilă în Africa este încă enormă, iar în ţările unde se găseşte apă din belşug, acesta nu este potabilă.
E nevoie de un efort de echipă pentru a instala o pompă de apă pe bază de energie solară.
“În Congo există rezerve de apă la suprafaţa solului, pentru că plouă foarte mult, dar toată apa este contaminată” spune Ţîrţîrău. “Un oraş întreg – 600.000 de oameni- îşi umplu bidoanele de la un pârâiaş."“În Congo există rezerve de apă la suprafaţa solului, pentru că plouă foarte mult, dar toată apa este contaminată.”
“Sistemele de apă din Kalahari pot fi instalate şi în alte locuri” zice el, însă e nevoie de dispozitive de filtrare.”
“În Congo, un system costă aproximativ 25.000 de dolari, tocmai pentrucă e nevoie de acea instalaţie de filtrare” spune el.
Organizaţia Mondială pentru Sănătate, împreună cu partenerii săi, au emis în anul 2000 un Raport de Evaluare a Rezervelor de Apă Globale şi Salubritate. Rezultatele au fost şocante: numărul oamenilor lipsiţi de posibilitatea epurării apei este de 1,1 miliarde, la nivel global, iar numărul persoanelor care trăiesc fără cele mai elementare condiţii de salubritate este de 2,4 miliarde.
Situaţia din Africa este cea mai cumplită. Acolo, 85% din populaţia urbană beneficiază de reţele de alimentare cu apă, însă numai 47% din populaţia rurală are acces la aceste reţele. În mod cert, maisunt foarte multe de făcut.
Şi, deşi oameni ca Ţîrţîrău au făcut paşi importanţi în această direcţie, eforturile sale nu reprezintă decât proverbial o picătură într-un ocean de apă în comparaţie cu nevoile copleşitoare ale celor mai multe ţări din Lumea a Treia, în special din Africa.
Totuşi e important de ştiut că se pot face progrese. Unii boşimani se trezesc acum la răsăritul soarelui nu ca sa adune rouă,ci ca să-şi ude grădinile. Duc o altă viaţă, cu un pas mai departe de prăpastie.
Numai oamenii tari şi hotărâţi pot numi astfel de zone din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii “acasă”. Oameni ca Ţîrţîrău au făcut posibil ca aceşti localnici să prospere, nu doar să supravieţuiască. Activitatea sa demonstrează ce se poate realiza în locuri unde cândva domnea doar disperarea. Cu efort susţinut, schimbările pozitive, de durată, devin posibile.
